Omul din cerc

Dacă vreau să fiu singur mă opresc, scot creta neagră din buzunar şi trag un cerc în jurul meu. În interiorul cercului sunt la adăpost. Când sunt în cerc, nimeni nu poate şi nici nu are dreptul să-mi vorbească. Nimeni nu poate şi nici nu are dreptul să intre în cercul meu, să mă atingă sau să mă privească prea insistent.

Cînd sunt în interiorul cercului nu mai aud nici zgomotele străzii, nici valurile mării şi nici ţipetele păsărilor. În interiorul cercului pot să stau nemişcat oricât vreau eu. Nimic din ceea ce se întâmplă în jurul meu nu mă mai interesează. Cercul mă izolează perfect de lumea exterioară şi de mine însumi. Este spaţiul fericirii totale, al calmului desăvîrşit.

Când eşti în interiorul cercului nu simţi nici frica, nici foamea şi nici durerea. Chiar şi timpul se opreşte. Te scufunzi pur şi simplu în abstracţie ca într-un vis protector. Devii centrul cercului.

Când vreau să ies din cerc întind pur şi simplu mâna şi întrerup linia cercului. Nimeni nu poate să o facă pentru mine în afară de mine însumi. Nimeni nu poate să taie cercul, din afară, pentru mine. Miracolul cercului stă în protecţia totală pe care o oferă.

De când a fost inventat cercul, lumea o duce mult mai bine. Nu mai sunt războaie, nu mai e foamete, nu mai sunt catastrofe. A scăzut şi criminalitatea. Oamenii, imediat ce sunt cuprinşi de greaţă, se înconjură de un cerc. Când cineva zgândăreşte pe cineva, cel zgândărit intră imdiat în cerc. Dacă un hoţ pătrunde în timpul nopţii în casa noastră, ne închidem imediat într-un cerc.

Dacă ne aflăm într-o călătorie şi suntem obosiţi, cel mai bine e să ne odihnim în interiorul cercului. Dacă nu putem răspunde la o întrebare esenţială, cercul este cel mai bun loc de refugiu şi meditaţie. Dacă ni se apropie momentul morţii şi nu vrem să murim, putem vegeta la infinit în interiorul cercului.

E adevărat că două fiinţe umane nu pot intra niciodată împreună înlăuntrul aceluiaşi cerc. Sunt unii care au încercat, dar degeaba. Un cerc pentru doi, aşa ceva nu există şi e sigur că nici nu va exista vreodată.

Sunt unii care au încercat să-şi ia cu ei în cerc câte un animal: fie câine, fie pisică, fie şoarece. Dar nici aşa nu merge. Imediat ce iei cu tine, în interiorul cercului, o altă fiinţă vie, cercul nu mai funcţionează de loc.

De când oamenii s-au învăţat să se închidă în interiorul cercurilor, oraşul şi-a schimbat total înfăţişarea. Peste tot sunt numai cercuri. Unora le place să-şi instaleze cercul pur şi simplu pe trotuar sau în mijlocul străzii. Sunt alţii care nu mai ies din cerc timp de zile şi zile în şir. În marile săli de aşteptare, în pieţele publice, în gări nu vezi acum decît oameni ghemuiţi, parcă uitaţi în cercul lor. Aşa se face că în oraş e mai multă linişte şi străzile sunt mult mai curate.

La început, ca să poţi trasa un cerc, aveai nevoie de o cretă neagră, magnetică. O cretă care costa destul de scump şi majoritatea populaţiei nu-şi putea permite să o cumpere. Încetul cu încetul însă preţurile au mai scăzut şi au apărut chiar şi crete colorate. Până la urmă primăriile au început să distribuie populaţiei, în mod gratuit, crete de cerc.

Astăzi nici nu mai este nevoie să ai o cretă ca să-ţi trasezi un cerc în jurul tău. Cercul poate fi desenat cu orice, un vârf de creion, un ruj, o lamă de briceag, un ac şi chiar cu unghia.

Cercul este cea mai mare invenţie a tuturor timpurilor, toată lumea o recunoaşte. Iată, se apropie sfîrşitul mileniului şi nimeni nu mai este nefericit.

Potrivit unor sondaje recente, locuitorii oraşului îşi petrec mai bine de trei sute de zile pe an în interiorul cercurilor. S-a făcut deja un recensământ al celor care n-au mai ieşit din cercul lor de cinci ani, de zece ani, de douăzeci de ani. Fără îndoială, aceşti oameni au prins gust de eternitate. 

Ceea ce mă nelinişteşte însă puţin sunt unele zvonuri care circulă de o vreme în oraş. Se spune că toate cercurile ascund, totuşi, o capcană. Se spune că uneori omul intră în cerc dar că nu mai poate ieşi. Se vorbeşte chiar despre oameni care, în pofida voinţei lor, au rămas blocaţi în cercuri. Se mai vehiculează ideea cà oamenii care trăiesc în cercul lor de zece sau de douăzeci de ani sunt, în realitate, prizonieri ai cercului. Se mai spune de asemenea că, de câtva timp, majoritatea cercurilor nici nu mai ascultă de oameni. S-ar părea că sunt nenumăraţi cei care, odată intraţi în cerc, descoperă că nu mai pot să-şi deschidă cuşca în care au intrat.

Şi că nu vor mai putea ieşi, de fapt, niciodată.

omil din cerc
Matei si « Omul » (creatie de Andra Badulescu Visniec pentru un spectacol in pregatire)