Asasinarea lui Navalnîi, sau despre dificultatea de a trezi din somn occidentali care trăiesc pe altă planetă
Să-mi fie iertat acest titlu lung, de obicei recurg la astfel de strategii doar în piesele mele de teatru. De data aceasta însă titlul exprimă o nelinişte care mi s-a născut în suflet cu peste trei decenii în urmă. Deşi se află, geografic vorbind, foarte aproape de fostul bloc comunist şi doar la două ore de avion de capitalele est-europene, Europa occidentală trăieşte, mental vorbind, pe altă planetă. Dacă am dispune de un instrument de sondare a adevăratelor angoase ale occidentalilor, am descoperi cu stupoare că spectrul pierderii libertăţii nu figurează printre ele. Dacă am avea un termometru cu zece gradaţii şi am lua cu el temperatura acestui coşmar – ideea că într-o zi totalitarismul ar putea reveni – am descoperi că în partea estică a Europei nivelul este maxim, adică zece, iar în partea vestică a Europei este zero, adică inexistent.
Ceea ce se întîmplă de pe data de 24 februarie 2022 în Est nu a schimbat cu nimic naturamentalităţilor în Vest. Atacul lui Putin împotriva valorilor democraţiei şi ale libertăţii nu a provocat nici o tresărire notabilă în conştiinţa opiniei publice în Vest. Nici asasinarea lui Aleksei Navalnîi nu a declanşat vreo trezire, în ciuda mediatizării masive a acestui act de barbarie şi a multiplicării dezbaterilor în jurul lui. Marea masă a europenilor occidentali continuă să rămînă insensibilă la războiul din Est în ciuda faptului că liderii Uniunii Europene au deblocat ajutoare financiare masive în favoarea Kievului. A deschide rezervele de lichidităţi nu înseamnă a-ţi deschide şi sufletul.
Paralizie, placiditate, somnolenţă, detaşare, hipnoză… Caut cuvinte cît mai sugestive pentru a defini starea de spirit a vesticilor. Să fi operat societatea de consum o mutaţie profundă în fiinţa lor? Oare zahărul aflat din abundenţă în mai toate produsele alimentare a provocat un fel de diabet cerebral general de natură să blocheze mecanismele raţiunii? Oare multiplicarea ecranelor şi avalanşele de tehnologii ludice au dus la un fel de orbire?
Starea de placiditate istorică în Vest are, fără îndoială, numeroase cauze. Una dintre ele ţine şi de incultura geopolitică a generaţiilor născute în regim de libertate. Pentru ele libertarea este un dat ontologic, ceva echivalent cu ritmicitatea mişcării corpurilor cereşti. Unei fiinţe născută şi crescută în context de democraţie şi libertate pur şi simplu nu-i vine să creadă că la un moment dat soarele s-ar putea să nu mai răsară. Cum să-ţi provoace deci nelinişte gîndul că democraţia ar putea dispare într-o bună zi pe planetă şi că regimurile autoritare şi dictatoriale ar putea domina toată suprafaţa terestră? În plus, noile ideologii progresiste au plasat termenul de Occident pe lista neagră, l-au încărcat cu conotaţii exclusiv negative ca vinovat absolut al tuturor fărădelegilor comise pe Pămînt. Cine semnalează faptul că Occidentul a început totuşi să-şi facă mea culpa şi că numai el dispune de energii capabile să apere în mod durabil democraţia (pe planul ideilor precum şi din punct de vedere economic şi militar) riscă să fie taxat de reacţionar…
Constat cu tristeţe că în acest moment al vieţii mele îmi vin în minte numai răspunsuri tragice la unele întrebări existenţiale legate de universalism şi de soarta civilizaţiei. Mă întreb, de exemplu, dacă Vestul va înţelege cît de periculos este regimul lui Putin, sinteză de ţarism, sovietism, imperialism şi ortodoxie radicală mistică. Şi tot eu îmi răspund: nu e sigur. Mă mai întreb dacă lumea (încă) liberă se va trezi din somnul pe care i l-a provocat excesele societăţii de consum. Şi tot eu îmi răspund: nu e sigur.
Două cărţi m-au captivat în ultimul timp, ambele apărute în Franţa: Revenirea timpurilor barbare de Thierry Wolton (Editura Grasset) şi Înfrîngerea Occidentului de Emmanuel Todd (Editura Gallimard). Thierry Wolton scrie de peste patru decenii cărţi esenţiale despre comunism şi avertizează că ignorarea ororilor şi a catastrofelor pe care le-a produs se va întoarce ca un bumerang împotriva marilor democraţii (deci inclusiv împotriva Franţei). Personal văd în Thierry Wolton un personaj tragic al istoriei contemporane: toate avertismentele sale sunt grave şi bazate pe impecabile demonstraţii, dar nimeni nu-l ascultă… Vorbind despre revenirea barbariei el avertizează că un nou război mondial este posibil şi că secolul al XXI-lea va fi marcat de înfruntarea dintre două modele: democraţia şi societatea deschisă pe de o parte, autoritarismul şi societatea ferecată pe de altă parte. Ori de cîte ori citesc cărţile lui Thierry Wolton simt că mi se oxigenează creierul şi că totul încă nu este pierdut (şi recomand cele trei volume ale sale dedicate comunismului apărute şi în România la editura Humanitas).
În ce priveşte Înfrîngerea Occidentului, este genul de carte care te privează de oxigen, care te face să te sufoci. Ştiam că Moscova a creat, încă de la preluarea puterii de către Lenin, iar apoi în anii stalinismului, o redutabilă fabrică de idioţi utili în Occident. Dar faptul că acum, cînd planează o ameninţare existenţială asupra Europei democratice, poate veni un intelectual francez să ne spună că Putin este o victimă, mi se pare halucinant. Servitutea voluntară (analizată critic cu bisturiul tot de o minte franceză, Boethius) are în mod evident încă un viitor strălucit în faţă. Emmanuel Todd nu este la prima sa carte-şoc scrisă „împotriva curentului” de pe poziţiile unui Ghiţă-contra pretins metafizic şi ultra-subtil deţinător al unor instrumente de observaţie mai adînci decît toate celelalte inventate şi utilizate de restul lumii gînditoare. El anunţă practic prăbuşirea Occidentului din cauza „nihilismului” devenit unică ideologie, dar şi din cauza destrămării naţiunilor. Emmanuel Todd, în buna tradiţie a unor mecanisme marxiste aşa zis „ştiinţifice” de gîndire ne mai informează că „Rusia stabilizată şi redevenită mare putere” nu poate pierde războiul din Ucraina. Citez din cartea istoricului şi antropologului Emmanuel Todd cîteva fraze care par redactate la Moscova: „Rusia, să reamintim acest lucru, nu reprezintă nici o ameninţare la adresa Europei occidentale. Putere conservatoare (în 2022 ca şi în 1815) ea doreşte să semneze un parteneriat economic cu Europa, în special cu Germania. Cum am subliniat deja, Rusia s-a simţit uşurată cînd s-a debarasat, în 1990, de democraţiile populare satelite, şi în special de Polonia care era ca o ghiulea existenţială legată de picior.”
Cartea lui Emmanuel Todd merită analizată din multe puncte de vedere, cum ar fi cel al ignoranţei sale absolute în ce priveşte suferinţele şi umilinţele profunde îndurate de popoarele satelizate de Uniunea Sovietică. În acelaşi timp, dacă îl psihanalizăm pe autor, descoperim că prin el vorbeşte subconştientul Europei occidentale: sigur că Vestul nu este ameninţat de Rusia, sigur că Putin nu doreşte să ajungă cu tancurile la Paris şi Berlin, şi nici măcar la Viena; ceea ce i-ar conveni ar fi doar recuperarea ţărilor din Est precum şi a celor baltice, şi reintegrarea lor în sfera intereselor neo-imperiale ruse…
Ajung, prin enormităţile debitate cu emfază „ştiinţifică” de Emmanuel Todd, şi la un răspuns legat de ceea ce mă întrebam mai sus, şi anume la unele cauze ale somnolenţei opiniei publice în Vestul Europei. În adîncul său occidentalul european nu se simte ameninţat fizic de Rusia, lui i se pare la fel de improbabilă venirea unei armate ruseşti la Paris ca şi ideea că soarele s-ar putea să nu mai răsară într-o zi. Iar interferenţele Rusiei în viaţa politică occidentală prin alte mijloace (în special numerice) nu este considerată ca fiind o problemă serioasă.
Uniunea Europeană dispune de resursele umane, economice şi tehnologice pentru a deveni o impresionantă putere militară şi diplomatică. Îi lipsesc doar inteligenţa colectivă, imaginaţia politică şi curajul ieşirii din confortul vasalităţii faţă de America. Trezirea este însă singura ei şansă în contextul conflictul cu vasta coaliţie anti-democratică structurată astăzi pe planetă, precum şi în contextul în care Statele Unite şi-ar putea revizui statutul de protector militar al vechiului continent.
Europa libertăţilor şi a prosperităţii, după ce a beneficiat de cea mai lungă perioadă de pace din istoria ei, a ajuns la o bifurcaţie existenţială. Pe unul din cele două indicatoare scrie Perpetuare a somnului şi ieşire accelerată din istorie. Iar pe cealaltă scrie Trezire, revenire pe planeta de origine şi renaştere.
(Articol publicat în revista Observator Cultural, nr. 1195 pe data de 20 februarie 2024)