Teatrul şi democraţia
Intre 16 şi 30 mai 2019 se desfăşoară la Suceava un festival de teatru care are şi o dimensiune francofonă.
Zilele Teatrului Municipal « Matei Vişniec » – ediţia a treia
Tema generală la actuala ediţie : Teatrul şi democraţia
Teatrul şi democraţia s-au născut în acelaşi timp, cu două mii cinci sute de ani în urmă, în Grecia antică, şi merită să reflectăm la simbolurile acestei « coincidenţe » istorice. Cu atît mai mult cu cît astăzi democraţia dă semne de uzură în multe ţări, iar triumful ei planetar, care părea ireversibil după căderea comunismului în 1989, nu mai este o certitudine.
Teatrul a fost de la bun început o şcoală a spiritului critic, un loc în care cetăţenii veneau să asiste la o luptă a Binelui cu Răul. Aceste « lupte » erau însă complicate şi subtile, se derulau între Destin şi limitele fiinţei umane, între Zei şi lumea muritorilor, între sfîşierile interioare ale eroilor şi legile morale ale cetăţii…
Scena antică, în jurul cărea se aşezau în semicerc mii de spectatori, a fost o oglindă a agorei (agora fiind locul în care se întîlneau cetăţenii pentru dezabteri politice şi morale, centrul social dar şi comercial al cetăţii). Ceea ce se întîmpla la teatru li s-a părut oamenilor de atunci atît de fabulos, atît de necesar pentru îmbogăţirea spiritului, atît de special, încît tradiţia a fost perpetuată chiar şi cînd democraţia a intrat în perioade de eclipsă.
Teatrul şi democraţia s-au născut în acelaşi timp dar în cursul istoriei nu au fost două linii paralele. De multe ori democraţia a intrat în lungi perioade de regres, dar spiritul critic şi aspiraţiile de libertate au continuat să se exprime la teatru chiar şi atunci cînd dictatorii triumfau pe scena politică.
Ceva magic, un fel de forţă imposibil de oprit, s-a extins în lumea greacă odată cu primii dramaturgi (Sofocle, Eschil, Euripide), apoi în lumea latină, iar mai tîrziu în ceea ce numim astăzi Europa. Sub forme diferite, uneori populare şi alteori elitiste, teatrul a devenit un element identitar al Europei, şi de pe continentul nostru s-a răspîndit în lume devenind componentă a civilizaţiei umane.
De ce au nevoie oamenii de acest tip de oxigen mental şi emoţional, iată o întrebare care a frămîntat multe minţi. Astăzi există în lume poate mai multe cărţi despre teatru decît piese scrise de dramaturgi. Democraţia a avut întotdeauna nevoie de teatru ca de un plămîn vital, iar teatrul a generat democraţie prin capacitatea sa de a nelinişti, de a fi subversiv, de a genera libertate subliminală, de a amesteca rîsul cu plînsul, satira cu observaţia, încrederea în om cu privirea critică asupra erorilor comise de om şi de societate…
Teatrul mai este şi loc de reactivare a memoriei şi de socializare. Deseori m-am întrebat: oare de ce se înclină actorii în faţa publicului la sfîrşitul unei reprezentaţii, în momentul aplauzelor? Pentru mine acest gest reprezintă un salut adresat demosului şi democraţiei. Nu este publicul un eşantion al demosului, al comunităţii de cetăţeni? După ce actorul dăruieşte tot ce are publicului (talentul şi priceperea sa artistică) el se înclină pentru a spune « iar acum mă supun judecăţii populare, umila mea persoană este în serviciul dumneavoastră pentru că fără public existenţa mea nici nu ar avea sens ».
Festivalul teatrului sucevean se derulează în contextul alegerilor europene şi într-un moment de cotitură pentru Europa. Mecanismele democratice par blocate chiar şi în ţări cu mare tradiţie democratică precum Franţa. Indivizi iresponsabili cu larg acces mediatic încearcă să ne spună că Europa ar fi cauza multora dintre probleme noastre. Ceea ce s-a întîmplat în Marea Britanie ţine aproape de teatrul absurdului: un grup de politicieni a reuşit prin manipulare şi informaţii mincinoase să separe o mare democraţie de trunchiul ei european, declanşînd o undă de şoc seismică fără precedent în edificiul european.
Mi se pare important ca să discutăm în aceste zile, în cadrul festivalulu de teatru de la Suceava, despre democraţie şi libertate, două aspiraţii care au marcat toată istoria Europei. Cei care vor să ne separe de Europa şi să demoleze casa comună vor de fapt să poată continua, fără teama de a fi denunţaţi, să-i întoarcă pe români precum şi pe alţi europeni în epoca de piatră a « disciplinei » totalitare.
Sigur, teatrul nu furnizează soluţii atunci cînd abordează teme politice, dar poate contribui la calitatea dezbaterii şi poate scoate dezbaterea din sfera limbii de lemn şi deseori din cea a gîndirii politice corecte. Prin ceea pe propune ca act artistic, ca diversitate în materie de artă a spectacolului, teatrul stimulează reflecţia legată de om, de contradicţiile sale, de aspiraţiile sale profunde, de limitele şi orbirile sale, de zbaterile sale interioare şi de conflictele sale cu toate forţele care vor să-l încarcereze, să-l domine, să-l îndoctrineze…
În anii tinereţii mele, la Bucureşti, în plină dictatură comunistă, cînd voiam să văd oameni liberi mă duceam la teatru, ca să-i aplaud pe actorii acelei perioade negre din istoria României, actori care au ştiut să întreţină speranţa prin talentul lor şi subtilităţile artei lor. Merită aplauze, astăzi, numeroşii actori, artişti, regizori şi directori de teatru care vin din toată ţara, precum şi din străinătate, la Suceava, într-un pelerinaj artistic care înseamnă şi descoperirea unei minunate regiuni a României, Bucovina mea natală.